- Stai ! Nu ! N-am vrut sa spun asta!
- Stai linistita ..
- Nu pot. Mi-e teama ca o sa pleci. Ti-am spus ce simt.. mi-e frica. Daca tu pleci, daca tu nu ma privesti in ochi .. eu .. eu ma sting.
- Nu promit nimic.
Era o zi insorita de ianuarie. Probabil cea mai minunata zi din an. Deocamdata. M-ai privit in ochi. Privirea ta mi-a transmis fiori pe sira spinarii. Inima imi batea. Eram tacuta. Ma concentram sa fac cu totul altceva. Nu puteam sa te privesc. Eram speriata. Dupa ce te-ai rotit, te priveam cu coada ochiului. Iti urmaream pasii. Nu stiam cum sa reactionez. Buzele mele tremurau; ochii incercau sa-ti vorbeasca. Oare stie macar in totalitate ceea ce simt ? Nu cred. Nu am avut ocazia niciodata sa-i spun. Probabil ca era momentul, dar m-am abtinut. Voiam sa ii sar in brate, sa il imbratisez. Voiam sa ii adulmec parfumul. Sa il ating cu buzele. La Rochefoucauld spunea: “Nu exista deghizare care sa ascunda dragostea prea mult timp acolo unde exista sau sa o simuleze unde nu exista”. Asa este. Nu ma pot ascunde. Nu-mi pot deghiza sentimentele intr-o nepasare totala. Poate candva te voi imbratisa…Poate ma consideri prea tacuta, dar stii adevaratul motiv? Nu.. Nu-l stii. Am coborat scarile si m-am indreptat spre iesire. Facusem cunostinta iar cu razele de ianuarie. Frumoasa zi. Ma plimbam agale pe trotuar. Ma gandeam la toate posibilitatile. La un moment dat, consideram si imposibilul o posibilitate. Sper ca ochii mei ti-au transmis ceva. Macar un lucru, un sentiment … Pluteam usor. Fiecare pas pe care il faceam, ma ducea spre o lume necunoscuta. M-am pierdut. Eram pierduta… cu privirea, cu gandul, cu sufletul …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu